Sâmbătă, 4 februarie 2023, în Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică ”Gh. Dima” din Cluj-Napoca, a avut loc un eveniment special. Spun eveniment, deoarece nu a fost un simplu concert, ci o exprimare sinceră și caldă de recunoștință, iubire și admirație pentru cel care a fost și a rămas în sufletele noastre maestrul, profesorul, rectorul, directorul, artistul, și omul Alexandru Fărcaș.
Seara a debutat cu Festivitatea de premiere a laureaților Concursului de interpretare vocală ”Alexandru Fărcaș”(o ediție pilot adresată doar studenților ANMGD), inițiat și organizat de conf. univ. Ina Hudea (regizor), Geani Brad (solist ONRC), Petre Burcă (solist ONRC), în parteneriat cu Asociația Academiei de Muzică ”Gh. Dima” Cluj.
Concursul va debuta cu prima sa ediție, în perioada martie – aprilie 2024. El se va adresa tinerilor artiști lirici din țară și străinătate și va avea ca scop stimularea şi dezvoltarea competenţelor vocale tehnice şi interpretative, educarea tinerilor în spiritul cunoașterii, alegerii repertoriului, interpretării şi promovării valorilor autentice şi reale atât din muzica clasică universală cât şi din cea românească. El va urmări, de asemenea, creșterea vizibilității tinerilor artiști, cunoașterea eficientă și productivă a concurenței de pe piața spectacolului liric, schimburi de experiențe și de bune practici pentru instituțiile de învățământ superior de profil din România și din lume. Susținut de rezultatele excepționale și de prestigiul recunoscut al școlii de canto clujene dar mai ales prin obiectivele sale, Concursul de interpretare vocală ”Alexandru Fărcaș” a reprezentat pentru fondatorii săi, o necesitate absolută în peisajul cultural al orașului și al țării noastre.
Efortul susținut și îndelungat pentru organizarea acestei ediții pilot, generozitatea juriului, a familiei maestrului Fărcaș și a sponsorilor inimoși, a făcut posibilă acordarea a 11 premii. Acestea au fost: MARELE PREMIU – Denisa Iamandi, An II, Andres Groza, An. III, clasa asist. univ. Geani Brad, corepetitor prof. univ. habil Iulia Suciu; PREMIUL DE EXCELENȚĂ – Ana Cristina Lucescu, An III, clasa asist. univ. Geani Brad, corepetitor asist. drd. Miriam Marinescu; PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE FEMININĂ – Tamara Lazăr, An II, clasa asist. drd. Cristina Damian, corepetitor asist. univ. Ioana Pulbere; PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE MASCULINĂ – Cezar Baltag, An I, clasa lect. univ. Cristian Hodrea, corepetitor conf. univ. Horea Haplea; PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – Oana Bolboacă, An IV, asist. drd. Cristina Damian, corepetitor asist. univ. Ioana Pulbere; PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – Máté Imola, an IV, clasa conf. univ. Ramona Eremia, corepetitor conf. univ. Codruța Ghenceanu; PREMIUL SPECIAL ”ALEXANDRU FĂRCAȘ”- Maria-Camelia Tomoș, An I, clasa conf. univ. Ramona Eremia, corepetitor conf. univ. Codruța Ghenceanu; MENȚIUNE – Trifan Teodora, An III, clasa lect. univ. Diana Țugui, corepetitor conf. univ. Mira Gavriș; MENȚIUNE – Laurențiu Cuciulan, An I, clasa prof. univ. Ana Rusu, corepetitor conf. univ. Horea Haplea; PREMIUL OFERIT DE MOTEL”GILĂU”- Darius Botorea, An III, clasa asist. univ. Geani Brad, corepetitor prof. univ. habil. Iulia Suciu.
Am avut onoarea de a-i mulțumi public maestrului Gheorghe Victor Dumănescu, dirijor, artist de o remarcabilă modestie și curățenie sufletească, care a acceptat să fie alături de noi ca Președinte de onoare al juriului acestui concurs.
Cei doi câștigători ai Marelui Premiu, au fost aceia care au deschis programul muzical al serii. Denisa Iamandi a interpretat aria Polinei din opera Dama de pică de P. I. Tchaikovsky, iar Andres Groza aria lui Fiesco „A te l’estremo addio” din opera Simon Boccanegra de G. Verdi. Ambii laureați au încântat audiența prin calitățile lor timbrale și expresive deosebite.
Amfitrionul acestui eveniment, nu putea fi nimeni altul decât carismaticul Petre Burcă, a cărui sinceritate, jovialitate și profesionalism, reușesc de fiecare dată, să creeze o atmosferă amicală, intimă și caldă. Artist cu o mare experiență și un rafinament scenic aparte, Petre Burcă îmbrățișează publicul, îi face cu ochiul, îl amuză, îl înduioșează. Toți cei din sală și de pe scenă, se simt, încet, încet, parte din aceasta miraculoasă ”familie” a spectacolului. Aceiași vrajă s-a întâmplat și de data aceasta. Înainte de fiecare prezentare, Petre Burcă strecoară câteva fraze înțelepte și profunde din interviuri, scrisori și alte documente din arhiva ”Alexandru Fărcaș”, aducând la lumină amănunte puțin cunoscute, din cariera fostului său profesor și mentor.
În fața unui public entuziast, pentru care sala Studio a Academiei a fost neîncăpătoare, și care a ovaționat cu aplauze prelungi fiecare moment al concertului, s-au perindat apoi, pe rând, foști discipoli ai profesorului Alexandru Fărcaș, unii veniți de la sute de kilometrii pentru a-i aduce acest omagiu.
Georgeta Plută – dedicat și perseverent profesor de canto clasic la Liceul de arte ”Regina Maria” din Alba Iulia, a umplut sala cu vibrațiile armonioase ale lucrării Muzica de G. Grigoriu. A urmat Duetul Florilor „Viens Mallika” din opera Lakmé de Léo Delibes, interpretat de două celebre soprane ale scenei lirice Judit Hary – solistă la Opera Maghiară din Cluj Napoca și Silvia Sorina Munteanu –prim solistă la Opera Națională din București. Horațiu Ruști – bariton, artist liric și solist colaborator al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și Petre Burcă – bas, solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, au schimbat registrul delicat al muzicii lui Delibes, cu unul plin de mister, suferință și îndoială din opera Rigoletto de G. Verdi (Duetul Saparafucile-Rigoletto „Signor ! Va, non ho niente” și monologul lui Rigoletto „Pari siamo”). Calitățile vocale și tehnice deja recunoscute ale celor doi artiști, expresivitatea interpretării și plastica scenică adecvată, au fost răsplătite cu ropote de aplauze și ovații. Ducând povestea mai departe, Florin Pop – tenor, solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, a interpretat strălucitor și penetrant aria Ducelui de Mantua „La donna e mobile”. Din aceiași operă verdiană a urmat aria lui Rigoletto „Cortigiani”, adusă în fața publicului de remarcabilul bariton Balla Sándor – solist la Opera Maghiară din Cluj Napoca.
Duetul Marcello-Mimi „Mimi?!” din opera La Bohème de G. Puccini, a relevat cu brio audienţei, gingășia, fragilitatea, suferința tumultuoasă a eroinei prin interpretarea sopranei Apollonia Egyed – solistă la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, dar și generozitatea caldă, cumpătată și expresivă a baritonului Geani Brad – solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, care l-a întruchipat pe Marcello. A urmat apoi un număr muzical mai puțin ascultat pe scenele clujene, Canzonetta Spagnuola de G. Rossini. Mezzosoprana Mihaela Ișpan – prim solistă la Opera Națională din București, protagonista acestui moment, ne-a fermecat cu grația desăvârșită a interpretării și prezenței ei scenice.
Un nume extrem de îndrăgit de publicul clujean, și nu numai, Hector Lopez– tenor, solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, a interpretat cu bine-cunoscutul său farmec, aria lui Chénier „Colpito qui m’avete… Un dì all’azzurro spazio” din opera Andrea Chénier de Umberto Giordano. Concertul de gală al foștilor discipoli ai maestrului Alexandru Fărcaș s-a încheiat cu Brindisi „Libiamo, ne’ lieti calici” din opera La Traviata de G. Verdi, aducându-i pe scenă pe toți artiștii lirici dar și pe merituoșii pianiști Miriam Marinescu, Horea Mihai Haplea, Codruța Ghenceanu și Iulia Suciu.
Seara a continuat în Foyerul Studioului de concerte al Academiei Naționale de Muzică ”Gh. Dima” cu dezvelirea simbolică a bustului lui Alexandru Fărcaș. Autorul, Vlad Berte, artistul plastic care a realizat această lucrare, deși nu a putut fi prezent la eveniment, ne-a transmis următoarele gânduri: ” Privind din spectrul efemer al putinței creatoare, un artist vizual, un sculptor, va putea întotdeauna să creioneze un stop-cadru sau poate un moment, însă nicidecum un întreg majestic, o forță făuritoare așa cum a fost regretabilul Alexandru Fărcaș. Astăzi sunt și eu un elev al mentorului Alexandru Fărcaș! Am învățat și am avut bucuria să oglindesc în lut și bronz, o personalitate creatoare de oameni, de sens și speranță; un mentor, un profesor și nu în ultimul rând un dăltuitor al destinelor. Prin dăruirea dânsului și puterea de a aduce oamenii laolaltă, Alexandru Fărcaș rămâne în amintirea noastră ca un etalon al profesionalismului și totodată o marcantă personalitate a scenei culturale clujene. Realizarea bustului este o onoare și o bucurie personală, însă este un demers firesc, un minim al recunoștinței și omagiului pe care îl datorăm profesorului Alexandru Fărcaș.”
Ultimul, dar poate cel mai așteptat moment al acestui eveniment, a fost lansarea de carte ”Alexandru Fărcaș – pasiune și dăruire” de Ovidiu Pecican, volum născut – așa precum menționează autorul în prefață – la inițiativa artistei Ligia Fărcaș, fiica maestrului, cu ”implicarea consistentă în proiect a domnului Remus Pop – Mongolu’, a doamnei Ina Hudea și a domnului Marius Rîmbașiu”.
Ovidiu Pecican, scriitor, istoric și publicist de renume, s-a aplecat cu migală și multă răbdare asupra ”puzderiei de înscrisuri private și oficiale din Arhiva Alexandru Fărcaș, punând cap la cap (…) nu doar mici capitole de sinteză cu privire la protagonistul scrierii ci și un mozaic documentar grăitor pentru inițiativele, circumstanțele și ecourile faptelor lui” (fragment extras din prefața volumului). Ligia Fărcaș a împărțit cu generozitate această carte foștilor discipoli, studenților și tuturor celor prezenți la eveniment, iar Ovidiu Pecican a fost ”asaltat” la propriu de cererea mare de autografe.
”Mărturie a multiplelor merite ale personalității lui Alexandru Fărcaș sunt astăzi zecile de artiști lirici și regizori care, fie că recunosc sau nu, culeg succese pe scenele naționale și internaționale de operă” – Marius Rîmbașiu, în ”Alexandru Fărcaș – pasiune și dăruire” de Ovidiu Pecican, Editura Avalon, 2023, Cluj-Napoca.
Ciocnirea paharelor de șampanie, amintirile despre maestru, impresiile ”calde” din concertul ce tocmai se încheiase, au făcut această seară de neuitat, ne-au dat puterea dar și bucuria de a duce mai departe numele lui Alexandru Fărcaș în proiectele noastre.